“Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi!”

Încă unul din lucrurile de preț care se află în Împărăția lui Dumnezeu este pacea și odihna care domnește în Ea. Definiția dicționarului: Lipsă de tulburări, de conflicte, de vrajbă; armonie, împăciuire, înțelegere. A strica pacea = a ajunge la conflict cu cineva. 

Împărăția pașnică a lui Hristos a fost adesea greșit înțeleasă, chiar de cei care spun că sunt credincioși. Foarte puțini sunt cei ce înțeleg, care acceptă și trăiesc după acest standard ceresc. 

Mulți nu văd că Domnul păcii a venit să aducă pe pământ pacea care guvernează în Împărăția cerească, pace care se află pe calea lui Dumnezeu care este desăvârșită. (Să lumineze pe cei ce zac în întunericul și în umbra morții, și să ne îndrepte picioarele pe calea păcii! Luca 1:79) 

Mulți nu observă că Evanghelia Împărăției este de fapt Evanghelia păcii. (El a trimis Cuvântul Său fiilor lui Israel, și le-a vestit Evanghelia păcii, prin Isus Hristos. Fapte 10:36; Însuși Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel. 2 Tesaloniceni 3:16) 

Când Domnul Isus spune: ”Să se facă voia lui Dumnezeu, precum în cer așa și pe pământ”; ne spune că pacea care este în cer va trebui să fie și pe pământ între cei ce aparțin Lui. (Slavă lui Dumnezeu… și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui. Luca 2:14; Pace în cer, și slavă în locurile prea înalte! Luca 19:38) 

Este extrem de important să înțelegem că legea păcii care guvernează în Împărăția cerească, guvernează și pe pământ între oamenii aparținători Împărăției. (Din săbiile lor își vor făuri fiare de plug și din sulițele lor cosoare: nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia și nu vor mai învăța războiul” Isaia 2:4) 

Toți cetățenii născuți din Dumnezeu trebuie să o păzească și prin urmare trebuie să nu mai învețe războiul/împotrivirea, să trăiască într-o pace desăvârșită unii cu alții, să fie blânzi, ușor de înduplecat, să se binecuvânteze unii pe alții, să nu se vorbească de rău, să nu se mânie, să nu se certe, să nu se dușmănească, să nu se judece, să nu se împotrivească semenilor lor, să nu facă rău la nimeni. 

Toți care au optat să își țină picioarele pe calea păcii nu inițiază și nu intră în conflicte. Ei nu se împotrivesc pentru a-și face dreptate. (Să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci, oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt. Orișicui vrea să se judece cu tine, și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa. Matei 5:39) 

Când interacționează cu cetățeni ai împărăției întunericului pot să apară situații conflictuale. Pentru rezolvarea problemelor apărute și pentru a păstra pacea atât cât atârnă de ei, vor aplica legea Împărăției de sus, care va avea întâietate în fața legii Țării de jos. (Dacă este cu putință, atât cât atârnă de voi, trăiți în pace cu toți oamenii. Romani 12:18; Să se depărteze de rău și să facă binele, să caute pacea, și s-o urmărească. 1 Petru 3:11) 

Când sunt nedreptățiți, pentru a-și păstra pacea de sus au o singură posibilitate: să se adreseze Stăpânului lor și apoi să se supună bucuroși deciziei Lui. Nu au la dispoziție poliția, instanțele judecătorești… așa cum au cetățenii celeilalte împărății. (Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; și, când era chinuit, nu amenința, ci Se supunea dreptului Judecător. 1 Petru 2:23) 

Această lege a păcii va aduce necazuri și suferință pentru cei ce intră în Împărăția lui Dumnezeu. La inițierea unui conflict din partea celor din lume, atitudinea de neîmpotrivire de care vor da dovadă le va aduce pierderi și umilire. De multe ori se va întâmpla să fie umiliți și batjocoriți chiar și de cei din casa lor. 

Pentru a nu-și strica pacea și odihna inimii la care au fost chemați, vor urma exemplul Domnului lor. (Și la aceasta ați fost chemați; fiindcă și Hristos a suferit… și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui. 1 Petru 2:21; Urmăriți pacea cu toți și sfințirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul. Evrei 12:14) 

Această pace le păzește inimile și gândurile în Hristos. Nu vor face nimic care să le tulbure inima, care să le strice odihna inimii. (Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos. Filipeni 4:7) 

Singurele lucruri pe care le au la îndemână când sunt prigoniți sunt îndelunga răbdare și fuga. (Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiți în alta. Matei 10:23) 

Pacea și odihna este un rezultat al atitudinii inimii, al trăirii în neprihănire, al renunțării la împotrivire, la mânie și la judecată și aceasta se obține prin păzirea învățăturilor lui Hristos. (Umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace. Romani 8:5; Dacă ai fi cunoscut și tu… lucrurile, care puteau să-ți dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi. Luca 19:42) 

Pentru a ajunge la odihna și liniștea din Împărăția lui Dumnezeu trebuie să punem în aplicare învățătura adusă din cer de Domnul Isus. (Nu judecați ca să nu fiți judecați, nu osândiți ca să nu fiți osândiți, dacă îți cere să mergi un km, mergi doi, celui ce-ți cere dă-i, nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine, dacă vrea să se judece cu tine să-ți ia haina, dă-i și cămașa, dacă te lovește peste obraz, întoarce-l și pe celălalt. Matei 5:39-42; Celui ce-ți ia cu sila… Luca 6:30) 

Chiar dacă suntem nevinovați, împotrivirea produce conflict/nu pace și poate da prilej celuilalt să se tulbure, să se mânie sau altfel spus, să păcătuiască. (Ci mai bine judecați să nu faceți nimic, care să fie pentru fratele vostru …un prilej de păcătuire. Romani 14:13; Este cu neputință să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de acela prin care vin! Luca 17:1) 

Practic, cel ce aduce prilejul de păcătuire, face lucrarea lui Satan, acest lucru fiind foarte grav în ochii lui Dumnezeu. Ar fi mai de folos pentru el să i se lege o piatră de moară de gât, și să fie aruncat în mare, decât să facă pe unul… să păcătuiască. (Luca 17:2) 

Trebuie să fim atenți la orice situație conflictuală și să fim împăciuitori. Dacă noi suntem în pace trebuie să facem tot ce ține de noi ca și celălalt să fie în pace. (Dacă este cu putință, atât cât atârnă de voi, trăiți în pace cu toți oamenii. Romani 12:18) 

Cei care aparțin Împărăției de sus urmăresc/caută pacea care vine din umblarea după lucrurile de sus. (Umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace. Romani 8:5; Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi… fii ai lui Dumnezeu! Matei 5:9) 

Domnul Isus, ca reprezentant al Împărăției lui Dumnezeu, a fost primul care a păzit această învățătură a neîmpotrivirii/a păstrării păcii la modul absolut și ne-a învățat și pe noi să trăim la fel ca El. (Dacă voiește cineva să vină după Mine… să Mă urmeze. Luca 9:23; Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus. 1 Ioan 2:6) 

Putem observa atitudinea Domnului când i s-a cerut darea pentru Templu. Cu toate că nu era obligat să plătească darea, a făcut tot ce a ținut de El ca să evite conflictul/tulburarea pentru a nu da prilej de păcătuire pentru ceilalți. (Ce crezi, Simone? Împărații pământului de la cine iau dări sau biruri? De la fiii lor sau de la străini? Petru I-a răspuns: „De la străini.” Și Isus i-a zis: Așadar, fiii sunt scutiți. Dar, ca să nu-i facem să păcătuiască, du-te la mare… Matei 17:24-27) 

Când a fost prins pentru a fi dat la moarte, El nu s-a împotrivit, nu a dezvoltat conflictul/tulburarea, lăsându-se dus ca un miel la măcelărie. (Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. Isaia 53:7) 

Domnul a avut o inimă plină de pace, în odihnă, care nu s-a tulburat la apariția acelui conflict. Lipsa atitudinii de împotrivire ne arată cum trebuie să fie cetățenii Împărăției lui Hristos. (Prietene, ce ai venit să faci, fă! Atunci oamenii aceia s-au apropiat, au pus mâinile pe Isus, și L-au prins. Matei 26:50) 

La polul opus vedem tulburarea și mânia prezente în ucenicul său, Petru. El s-a împotrivit, a participat activ la conflictul apărut. Tulburarea care s-a manifestat în Petru sunt specifice naturii Împărăției întunericului. (Eram din fire copii ai mâniei, ca și ceilalți. Efeseni 2:3; „Cei răi n-au pace” zice Dumnezeul meu. Isaia 57:20) 

Ca cetățeni ai Împărăției, instinctul natural de împotrivire trebuie răstignit pentru a lăsa să vină pacea și odihna în sufletul nostru. (Veniți și învățați de la Mine și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Matei 11:29) 

Cercetare personală: 

  • Urmărești pacea cu toți oamenii, ca pe o comoară de mare preț? 
  • Dacă apare un conflict, poți spune ca Domnul Isus: „Prietene, ce ai venit să faci, fă!” 
  • Rămâi în pace ca Domnul Isus? Sau te tulburi ca Petru? (Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus. Filipeni 4:7) 

 
Acesta este un extras din broșura Nașterea din nou, disponibilă online gratuit în format .pdf pe https://cuvantcurat.ro/resurse/nasterea-din-nou 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici

Adresa

București, România

Telefon

0753 242 542

Despre aflaadevarul.ro

Suntem un mic grup de creștini conservatori, fără denominațiune, din București. Acest site a fost conceput cu scopul de a oferii materiale și răspunsuri pentru cei ce sunt în căutarea adevărului lui Dumnezeu din Cuvântul Său, Biblia.

Completează mai jos adresa de email și vei primi periodic materialele adăugate

Copyright © 2022 aflaadevarul.ro – toate drepturile rezervate